Periuța de dinți inteligentă care poate semnala din timp insuficiența cardiacă

10 mai
Insuficienta cardiacă va putea fi diagnosticată și monitorizată cu o periuță de dinți inteligentă

Cercetătorii de la Spitalul Universitar Ramon y Cajal din Madrid au inventat periuța de dinți inteligentă, care poate depista insuficiența cardiacă. Prin analiza modificărilor care apar în compoziția salivei, periuța de dinți inteligentă poate alerta din timp pacientul asupra unui risc crescut de insuficiență cardiacă.

Periuța de dinți inteligentă analizează biomarkerii din salivă, care pot diagnostica din timp problemele cardiace. Dispozitivul oferă informații despre nivelul de oxigen din corp, puls, tensiune arterială și cantitatea de sodiu din organism.

Anumiți parametri biologici, în special nivelul de sodiu din organism, pot indica o tendință de retenție a fluidelor, care este unul dintre simptomele afecțiunilor cardiace. Toate aceste date îi ajută pe medici să observe dacă au apărut modificări în starea de sănătate a unui pacient, fără să fie nevoie de alte investigații medicale.

Prin monitorizarea zilnică cu ajutorul periuței inteligente, bolnavii vor fi alertați din timp dacă sunt în pericol și trebuie să ia legătura cu medicul lor sau dacă trebuie să își schimbe tratamentul. Acest sistem de monitorizare are numeroase avantaje, pentru că nu afectează rutina zilnică a pacientului și nu este o investigație costisitoare sau neplăcută.

Periuţa de dinţi inteligentă se află în prezent în faza de proiectare.

Cum se manifestă insuficiența cardiacă

Insuficiența cardiacă apare de obicei în urma unui atac de cord căruia bolnavul îi supraviețuiește. Alte cauze pot fi tensiunea arterială ridicată sau ateroscleroză netratată la timp.

Mușchiul inimii este afectat și nu mai funcționează normal, fiind necesar un tratament constant și monitorizarea semnelor vitale, precum pulsul și tensiunea arterială. Totodată, această afecțiune se manifestă și prin retenția fluidelor în organism. Fără tratament corespunzător, pacienții care suferă de insuficiență cardiacă sunt în mare pericol.

Printre simptomele insuficienței cardiace se numără: oboseală, dispnee (respirație dificilă), edem (umflarea picioarelor, gleznelor), puls rapid sau neregulat, tuse persistentă productivă, urinare frecventă noaptea, greață, lipsa poftei de mâncare, îngrășare (din cauza retenției de lichide). În cazuri foarte grave apare și durerea în piept, de obicei atunci când se declanșează un atac de cord.

Pe lângă tratamentul medicamentos, bolnavii care suferă de insuficiență cardiacă trebuie să-și schimbe stilul de viață. Este esențial regimul alimentar (cât mai puțină sare), pierderea în greutate (mai ales în cazul pacienților obezi) și exerciții fizice moderate. La fel de importantă este odihna suficientă și controlarea stresului zilnic.

 

Sursa: The Telegraph

Share:

Comments are closed.

Primăverii, Nr. 8

Cluj-Napoca, România

+40 378 119 906

Contactați-ne!

Program

Luni, Miercuri: 08:00-20:00 Marți, Joi: 08:00-21:00 Vineri: 08:00-16:00

Programați-vă!

office@centrulmedical.com